video-|-un-minister-incredintat-unei-inteligente-artificiale-in-albania:-o-campanie-de-imagine,-dar-si-multe-intrebari

VIDEO | Un minister încredințat unei inteligențe artificiale în Albania: O campanie de imagine, dar și multe întrebări

Timp de citire: 3 minute

Albania a anunțat recent crearea unui minister al Achizițiilor Publice, ce a fost încredințat unei inteligențe artificiale (AI). Dincolo de această campanie de comunicare, noua inteligență artificială, al cărei nume este Diella, ridică numeroase întrebări de natură tehnică, politică și etică, informează luni AFP, citată de Agerpres.

Cu adevărat incoruptibilă?

Anunțând numirea inteligenței artificiale Diella (foto) în această funcție, prim-ministrul albanez Edi Rama a afirmat că, datorită ei, licitațiile publice vor fi ‘100% lipsite de corupție’.

‘Diella nu doarme niciodată, nu are nevoie să fie plătită, nu are interese personale, nu are verișori, pentru că verișorii sunt o mare problemă în Albania’, a subliniat prim-ministrul unei țări clasate pe locul al 80-lea dintr-un total de 180 în ceea ce privește corupția, potrivit ONG-ului Transparency International.

Politicienii albanezi sunt adeseori implicați în scandaluri legate de licitații publice trucate: primarul capitalei Tirana, un fost apropiat al premierului Edi Rama, se află în arest preventiv de câteva luni, fiind suspectat de corupție, în special în ceea ce privește atribuirea de contracte publice, și de spălare de bani. Liderul opoziției și totodată fostul prim-ministru al țării, Sali Berisha, este suspectat, de asemenea, că ar fi atribuit contracte publice unor persoane apropiate.

Ar putea fi Diella o soluție? Acest lucru nu este deloc sigur, subliniază mai mulți experți.

‘Ca orice sistem de inteligență artificială, Diella depinde în totalitate de calitatea și coerența datelor și de fiabilitatea modelelor care o susțin’, a explicat Erjon Curraj, un expert în transformare digitală și securitate cibernetică.

Diella, despre care nu se știe aproape nimic în legătură cu modul său exact de funcționare, se bazează cel mai probabil pe un LLM pentru a răspunde la solicitări – acele modele de limbaj de mari dimensiuni care produc volume enorme de texte, utilizate în chatboturi generative precum ChatGPT și Gemini.

Or, ‘dacă aceste date sunt incomplete, părtinitoare sau învechite, Diella ar putea interpreta greșit documentele, ar putea semnala în mod eronat un furnizor sau ar putea omite semne de coluziune’, a subliniat Erjon Curraj.

‘LLM-urile sunt o reflectare a societății, ele au prejudecăți. Nu există niciun motiv pentru care ar rezolva problema corupției’, a adăugat Jean-Gabriel Ganascia, profesor-emerit la Universitatea Sorbona din Franța, filosof, informatician și specialist în inteligență artificială.

‘A presupune că o mașină nu are prejudecăți înseamnă a sugera că trebuie să ne supunem mașinii, deoarece decizia ei ar fi corectă și pură’, a continuat cercetătorul francez.

Responsabilitate

Opoziția albaneză a sesizat Curtea Constituțională, îngrijorată de cine va purta responsabilitatea deciziilor luate de AI. ‘Cine o va controla pe Diella?’, a întrebat Sali Berisha în Parlamentul de la Tirana.

Responsabilitatea este una dintre mizele în joc, a subliniat Jean-Gabriel Ganascia: ‘Dacă încredințăm unei mașini decizia publică, asta înseamnă că nu mai există responsabilitate, suntem reduși la starea de sclavi’, a adăugat el.

‘Ceea ce mă îngrijorează este ideea unei mașini care guvernează, care ar da răspunsul ‘corect’ și ar împiedica orice deliberare. Democrația se bazează însă pe deliberare’, a subliniat filosoful francez.

‘Un politician își asumă responsabilitățile, dar aici ideea este că mașina este perfectă și că, în orice caz, nu pot fi contestate deciziile sale’, a adăugat el.

În acest sens, un decret publicat joia trecută indică faptul că prim-ministrul Edi Rama ‘își exercită, de asemenea, responsabilitatea pentru crearea și funcționarea ministrului virtual al Inteligenței Artificiale, Diella’.

Corupție veche, software nou

Edi Rama este un strateg al comunicării – indiferent dacă participă la reuniuni internaționale în teniși, anunță interzicerea Tik Tok, crearea unui stat Bektashi după modelul Vaticanului, deschide tabere de migranți pentru a-i primi pe bărbații interceptați pe mare de italieni. Și, de acum înainte, a lansat primul ministru AI din lume.

Însă rețeaua de socializare Tik Tok este încă ușor de accesat în Albania, doar câteva zeci de bărbați au fost transferați în tabere de refugiați, legalitatea instalării lor fiind contestată de justiția italiană, iar lucrările la statul Bektashi continuă, au anunțat autoritățile albaneze.

Cât despre Diella, chipul ei este cel al unei actrițe cunoscute în Albania, Anila Bisha, care a semnat un contract ce expiră în decembrie pentru utilizarea imaginii sale.

Nimeni nu știe dacă ‘ministrul’ virtual va supraviețui examinării Curții Constituționale de la Tirana și nici dacă această inteligență artificială este conformă cu procedurile Uniunii Europene, la care Albania speră să adere în următorii cinci ani.

‘Până în prezent, nu există nicio informație despre modul real de funcționare al programului Diella’, a subliniat Lutfi Dervishi, un politolog albanez. ‘Or, dacă un sistem corupt oferă date manipulate sau dacă se aplică filtre peste ceea ce el ar trebui să vadă, atunci Diella va legitima, pur și simplu, vechea corupție cu ajutorul unui nou software’, a adăugat Lufti Dervishi.

 

George Friedman | Anii 2020 și schimbările istorice pe care le aduc. Evoluția Japoniei

Articolul VIDEO | Un minister încredințat unei inteligențe artificiale în Albania: O campanie de imagine, dar și multe întrebări apare prima dată în Universul.net.

Leave a Reply